Teoria conspiratiei si practica actiunii

Mi s-a intamplat in ultimul timp sa stau de vorba cu unele persoane despre diverse subiecte la ordinea zilei si sa constat, nu pentru prima oara, ca exista o teorie a conspiratiei la oameni de toate gradele de instruire. Care este "teoria": exista forte oculte care controleaza destinele tarii noastre, care instrumenteaza in subteran actiuni defavorabile Romaniei, iar noi suntem victime neputincioase ale acestor manevre. Pe cale de consecinta, nu putem decat sa sustinem pe cei care, chiar la nivel de conducere politica, demasca, infiereaza astfel de manevre si trebuie sa reactionam la orice declaratii sau actiuni ale unor lideri externi care se amesteca "in afacerile noastre interne", vinovatii fiind gasiti in principal la vest de granitele Romaniei.

Consider ca aceasta este o conceptie tributara unor reflexe dezvoltate in perioada comunismului. Lucian Boia, intr-una din cartile sale, analizeaza psihoza "dusmanului" extern. Concluzia pe care am retinut-o eu este ca aceasta teorie a fost dezvoltata si alimentata pentru a abate atentia de la problemele interne. Trebuia gasit un dusman extern pentru a trece problemele interne in plan secund si pentru a ne grupa "strans uniti in jurul marelui conducator" care ne apara de cei din afara granitelor si care ne vor raul. Intr-o epoca in care eram lipsiti de informatie, in care elita intelectuala a tarii a fost exterminata sistematic iar istoria a fost rescrisa pentru a corespunde ideologiei oficiale, teoria a prins foarte bine.
Dupa 1989, o astfel de atitudine a generat faimosul slogan "nu ne vindem tara". Chiar si la atatia ani de la 1989,  reactia indignata a multora la "amestecul in treburile interne" demonstreaza ca teoria prinde in continuare.

As numi aceasta abordare geocentrica - noi suntem in centrul preocuparilor celorlalti - dar si nerealista. Cred ca sunt probleme mai mari la nivel global actualmente: Iran, Siria, criza datoriilor suverane si altele. China, Rusia, India sunt subiecte mult mai importante pe agenda geopolitica a occidentului. Mai mult, ignora faptul ca noi, ca si ceilalti, suntem parte din jocul economic si geopolitic global, si nu miza acestuia.

Sigur, se poate argumenta ca sunt altii din exterior care influenteaza ce se intampla in ograda noastra. Suntem membri in NATO si in UE, in niste organizatii care functioneaza dupa niste reguli, care au niste cerinte de la membrii sai. Daca suntem acolo nu avem doar dreptul de a primi protectie si fonduri, ci si obligatia de a respecta niste valori comune si niste norme de actiune si comportament (ca stat/societate). Nu putem avea doar drepturi fara a avea si obligatii. Trebuie sa ne asumam ca daca am intrat intr-un club in care ne regasim ca si valori si afinitati culturale, respectam regulile clubului. Discutiile referitoare la integrarea europeana mai profunda si eforturile de gestionare a crizei sub umbrela UE au deschis si dezbateri referitoare inclusiv legate de afectarea unor atribute ale suveranitatii. Acestea sufera o oarecare alterare, in sensul in care unele decizii sunt influentate de organizatia supranationala (in cazul nostru UE), dar trebuie sa dmitem acest lucru in schimbul protectiei date de integrare.

Sa nu uitam totusi ca in cea mai mare masura ceea ce ni se intampla este determinata de decizii politice luate la nivel national, de guvernanti pe care noi i-am votat. Cu bune si rele, culegem ceea ce semanam, depinzand de constiinta si implicarea noastra civice. Sa nu ne mai mire atunci ca altii hotarasc pentru noi si sa nu ne plangem de rezultate atat timp cat 60% dintre noi nu merg nici macar sa voteze o data la 4 ani, nemaivorbind de preocupari sau actiuni civice in societate. Fara o minima preocupare sau implicare civica, guvernantii dezvolta probabil un sentiment de hazard moral: fac ce stiu si ce vor pentru ca reactia de sanctionare din partea societatii este slaba.

Pe plan international, pare ca dupa integrarea euro-atlantica nu stim incotro sa o luam. Realizam acum ca integrarea era un mijloc si nu un scop, dar dupa atata preocupare pe mijloace nu ne-am definit scopul. In lipsa firului calauzitor al unei viziuni clare, concrete, in lipsa deciziilor noastre, implicarea celor care au investit in noi - UE, FMI, NATO - devine mai degraba o necesitate.

Cred ca soarta noastra este in propriile noastre maini. Daca altii hotarasc pentru noi, este pentru ca noi am cedat atributul de a decide pentru noi insine prin neimplicare, lipsa de actiune si de viziune. Intelegand limitarile aduse de apartenenta la organizatiile cu care avem lucruri in comun, exista un vast areal de oportunitati pentru a ne manifesta in mod constructiv, nu prin retorica strident nationalista, ci prin munca asidua. La nivel extern, trebuie sa ne definim locul nostru in Europa si in lume si sa lucram serios la castigarea lui si emanciparea noastra, fara a astepta ca ni-l da sau arata cineva. Trebuie initiativa, curaj, implicare si multa munca.